Vameșul și fariseul, urcuș și încremenire în drumul spre Împărăție

Nu cred sa fie o altă perioadă liturgică mai bogată în exemple atât de grăitoare,  pe cât este aceasta de la începutul Triodului. Pericopele evanghelice rânduite acum nu doar că te învață ce-ar fi mai bine de făcut, ele te îndeamnă să alegi, să te lămurești și să iei decizii. Vameșul Zaheu, spre exemplu, a ales. De fapt, a știut să se facă ales. A căutat în inima sa și a găsit acolo îndemnul de a se schimba, îndemnul de a fi la întâlnirea cu mântuirea. S-a mântuit, ca să zicem așa, într-un pom. Nu era smochinul neroditor ci un pom care a rodit spre viață veșnică. Acel pom devine Biserică, fiind locul întâlnirii cu sacrul prin excelență, cu izvorul sfințeniei, Mântuitorul Iisus Hristos.

În biserică, la templu, au venit și cei doi: vameșul și fariseul. Ca și Zaheu, și ei au venit la întâlnirea cu Dumnezeu și, venind la această întâlnire, au intrat  în istorie. Povestea lor devine,  prin cuvântul Mântuitorului,  una exemplară. Vameșul, pe de o parte, și fiul risipitor, pe de alta, sunt, dincolo de istoricul lor, exemplele care ni se propun, nu ca modele pentru ce au fost, ci ca modele de îndreptare și de întoarcere din starea de rău.

Dacă-i privim pe cei doi, imaginile sunt grăitoare:

Statura trufașă a fariseului o vedem repetată în toți aceia care, plini de ei, n-au ochi decât pentru a critica, pentru a acuza și a blama. Sunt atât de plini de ei încât nimic din ceea ce înseamnă credință adevărată nu mai are loc în mintea și inima lor. E drept că, făcând și noi acest exercițiu de judecată, suntem în pericol de a nu ne situa prea departe, iar asta trebui să ne fie permanent în atenție. Altfel, privind doar spre alții, vom rămâne pe loc, vom încremeni înainte chiar de proiect.

Vameșul, spre deosebire de fariseu, urcă. Urcă spre înălțimea cerului cu tot bagajul care-l apasă, iar cel mai important este faptul că știe de ce urcă. El nu vine să facă o ”dare de seamă”, nici nu dorește să critice pe nimeni, vine să se descarce. Vine împovărat și pleacă ușor și liber. Și noi, cei de astăzi, avem de multe ori tendința de a ne elibera de rău. Nu-i de ajuns! Nu avem garanția că ne întoarcem îndreptați la casa noastră precum vameșul din Evanghelie. Pe acela l-a cunoscut Mântuitorul și i-a înțeles disponibilitatea. Câți dintre noi au capacitatea, nu doar de a-și mărturisi păcatele, ci și de a nu le mai face. Mulți dintre noi caută un loc unde ”să se reculeagă”, unde ”să mediteze”, unde să se ”regăsească pe ei înșiși”. Nimic mai greșit! Ne înșelăm atunci când vrem să ne regăsim ca cel ce am fost, chiar și ca cel ce am vrea să fim, dacă acel chip pe care-l urmărim nu este chipul lui Hristos.

”Doi oameni” suntem și noi: doar unul singur merge, însă, spre Împărăție!

Acest articol a fost publicat în articole, evanghelia zilei și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.